Cum poate fi prevenit un AVC?
Ce înseamnă stil de viață sănătos?
- dietă sănătoasă: asigură-te că mănânci suficient pește și legume! Întrucât tensiunea arterială este influențată de cantitatea de sare și colesterol din alimentație, este indicat ca aceste două elemente să se găsească în cantități reduse în alimentele consumate. Mesele bogate în fibre și sărace în colesterol și grăsimi saturate te pot ajuta să menții o valoare optimă a colesterolului.
- obezitatea: greutatea excesivă poate fi un factor de risc pentru un accident vascular! Încearcă să menții o greutate cât mai apropiată de greutatea ideală pentru vârsta și înălțimea ta.
- activitatea fizică: efectuarea regulată a activității fizice te poate ajuta să îți menții greutatea optimă și poate ajuta la scăderea colesterolul și a tensiunii arteriale.
- fumatul: fumatul crește probabilitatea de apariție a unui accident vascular cerebral. Pentru a reduce riscul de AVC se recomandă sistarea fumatului.
- consumul de alcool: consumul excesiv de alcool poate influența tensiunea arterială și poate avea numeroase alte efecte nocive ce cresc riscul de AVC. Pentru a preveni un accident vascular se recomandă reducerea consumului de alcool până la 2 unități de alcool/zi pentru bărbați și 1 unitate de alcool/zi pentru femei.
Ce parametri trebuie monitorizați în cadrul controalelor medicale periodice?
- colesterolul: valorile colesterolului sunt esențiale și trebuie monitorizate cel puțin o dată la cinci ani. În cazul unor valori ridicate se recomandă modificarea stilului de viață, inițierea activității fizice regulate și anumite cazuri administrarea de medicamente care scad nivelul colesterolului.
- tensiunea arterială: tensiunea arterială ridicată nu este întotdeauna însoțită de semne (durere de cap, amețeală, etc) care să vă avertizeze că aveți valori crescute ale tensiunii arteriale. De aceea, valorile tensiunii arteriale acesteia trebuie monitorizate periodic. Este important de știut că tensiunea arterială poate fi monitorizată atât prin medicul de familie cât și la domiciliu.
- glicemia: diabetul zaharat este un factor de risc pentru accidentul vascular. Valorile glicemiei trebuie verificate odată cu efectuarea analizelor periodice. Dacă medicul curant suspectează prezența diabetului zaharat, se recomandă monitorizarea periodică a valorilor glicemiei, adoptarea unui stil de viață corespunzător sau tratament medicamentos în funcție de tipul de diabet.
- ritmul cardiac: fibrilația atrială (o tulburare de ritm cardiac) este un factor de risc extrem de important pentru accidentul vascular cerebral ischemic. Principalele semne ale fibrilației atriale sunt bătăile cardiace neregulate, pulsul crescut și palpitațiile. În cazul în care, cu ocazia unei monitorizări de rutină a pulsului, constatați că valoarea pulsului este mai mare de 100 bătăi/minut sau în cazul în care resimțiți palpitații sau bătăi neregulate ale inimii trebuie să vă prezentați de urgență la un control medical.